0 009 btc la zar, Ukraine Hryvnia to Moldovan Leu, UAH to MDL Currency Converter

0 009 btc la zar

0 009 btc la zar

Euro a stagnat la puțin peste 4,92 lei de - 7 iuniePM Specialiștii 0 Leul a început săptămâna printr-o evoluție calmă, transferurile realizându-se într-un ecart îngust, în timp ce alte monede din regiune câștigau teren în fața celei unice.

Cursul euro a crescut insesizabil, de la 4, la 4, lei, într-o ședință în care tranzacțiile se efectuau între 4, și 4, lei. Cel mai ridicat curs de vânzare pentru euro de 5, lei era practicat de ING, una dintre băncile care practică constant cele mai ridicate cotații.

0 009 btc la zar

La limita de jos se afla CEC care vindea euro cu 4, lei. Privirile pieței sunt îndreptate către INS care va publica marți datele referitoare la creșterea economică, urmând ca vineri să fie anunțată evoluția inflației. După scăderea de vineri până la 1, dolari, euro s-a stabilizat luni în culoarul 1, — 1, dolari, astfel că media monedei americane a coborât de la 4, la 4, lei.

0 009 btc la zar

Evoluția a fost determinată de reacțiile la anunțul că luna trecută au fost create Cifrele se aflau sub prognozele analiștilor, care anticipau crearea a Lira sterlină și-a încetinit aprecierea față de moneda unică iar cursul ei a scăzut de la 5, 0 009 btc la zar 5, lei. Volatilitatea unciei pe piețele specializate era limitată la 1. Monedele din regiune continuau să se aprecieze față de cea unică.

0 009 btc la zar

Bitcoin fluctua la începutul săptămânii pe platforma integratoare WorldCoinIndex în culoarul Ether, se mișca pe aceeași platformă între 2. Sunt folosite date și informații disponibile până la ora Distribuie articolul.

0 009 btc la zar

Ațiputeafiinteresat